Poezioară în arta culinară

Poezia e divină
Dulce ca o amandină,
N-are gustul culinar
Nici orgoliu literar.

Este ca un paltonaș
Pentru sufletul golaș,
N-are a face cu mândria
Dulce este poezia.

Învățând gastronomie,
Poți compune poezie
Savurând de zor șerbet
Și gândind ca un poet.

Un căluț din turtă dulce
Micul zâmbet ne aduce,
Cu îndemnul la citit
Ca un gest deosebit.

Aflându-mă-n bucătărie
Arunc rima în tigaie
O întorc, o perpelesc
Strofa-i gata s-o citesc.

Focu-i mic și cu căldură
Am deprins învățătură,
Nu-i un pas în imposibil
E ușor, nu-i dificil. (Claudiu Marian Lupu)

Anunțuri

Cavalerul

Ca un crai de curte veche
Înveșmântat într-o tunică,
Strălucea făr’ de pereche
Un cavaler lipsit de orice frică.

Era înalt, un mândru temerar
Negustor de sentimente brave
Ce-n suflete răsar
Fiind aievea, nu doar simple snoave.

Era-ntr-un timp medieval
Când bătălia se purta pe cal,
Iar vinul se turna-n potir
După marile distracții din turnir. (Claudiu Marian Lupu)

Noaptea de Ajun

E noaptea sfântă din decembrie,
Noaptea de Ajun,
E sărbătoarea pe vecie
A sfântului Crăciun.

Minunea din poveste iar
Se ivește la fereastră,
Sub o creangă de stejar
În acorduri de chitară.

Din corzile-i subțiri răsună
În geruita pace a înserării,
Colindul drag ce îmi animă
Trăirea unică a sărbătorii.

Miresme dulci de cozonac miros
Și cetina de brad mă-ncântă
Pe-acest colind duios, mărinimos,
În noaptea asta sfântă. 

Ultima îmbrățișare

Privirea ta, iubito dragă
Nu o voi uita nicicând
Lacrimi voi lăsa să-mi curgă
Nopți de-a rândul suspinând.

La despărțire ți-am cerut
O ultimă îmbrățișare.. atât
Pentru tot, pentru trecut
Lacrimi reci au izvorât.

Pășesc sfios pe același drum,
Cu ochii-n lacrimi
În suflet scrum
Pășesc printre străini.

Te-am îmbrățișat mai tare
Să-mi amintesc de acel moment
De ultima îmbrățișare
Cândva.. de-o clipă ce s-a strecurat în vânt. (Claudiu Marian Lupu)

Izbutite versuri

Privind cu îngrijorare
Ceasul de la mână,
Rostogolite-n nesimțire
Orele s-adună.

Precum un vis măgulitor,
Curge-n armonie versul
Străbătut de un fior
Ce-mi înalță sufletul.

Îmi zburdă inima zglobie
Privind la ceas și cuget,
Că-i a timpului misie
Să curgă-n mersul său încet.

Pe-acest crâmpei de coală
Aștern curate gânduri,
Curgând fără sfială
În izbutite versuri.

Și vă las, vouă, comoară
Nu versuri scrise într-o doară!
Ci sentimente printre rânduri,
Din înăuntrul meu, din gânduri. (Claudiu Marian Lupu)

Mi-e dor..

Picăturile de ploaie se scurg pe geam
Una câte una, cad neobservate
Mi-amintesc de fata ce-o iubeam
Pe care sper s-o mai revăd vreodată.

Nu voiam s-o las să plece
Dar mi-a spus că timpul trece
C-o să ne uităm, și apoi
N-o să mai știm nimic de noi.

Am fost un prost și acum îmi spun
De ce-am lăsat-o să se ducă!?
O iubeam ca un nebun
Mai bine nu știam că pleacă.

Acum ea a plecat, s-a dus
Dorul în inimă ca o săgeată m-a străpuns
Am fost un prost că n-am luptat
Pentru fata ce-o iubesc neîncetat. (Claudiu Marian Lupu)

Poezie dragă

Nu-i un basm, nu-i o nuvelă
Nici măcar telenovelă!
E un vers căzut pe foaie
Ca o picătură-n ploaie.

Curge versul plin de suflet
Nici măcar nu stau să cuget!
Căci din inimă se scurge
Poezia-mi ce v-atinge!

Nu-i nevoie de-ndrumare
Nici măcar nu e talent!
Este doar o estimare
Că poetul nu-i absent.

Și vă spun fără trufie
Voi sunteți a mea mândrie!
Iar în veșnica istorie
Poezia mea să dăinuie.

C-asta-i rimă prahoveană
Din inimă ploieşteană,
De pe malul Dâmbului
Îi dau viaţă versului. (Claudiu Marian Lupu)

Să cuget

Cu blândul grai al păcii
Din suflet către suflet,
În firul slab al vieții
Am prins moment să cuget.

Dă-mi voie să cutez a-ți spune,
Că regiment năvălitor de rime
Cotropitor de suflete sublime
Se coboară peste mine.

Condeiu-l scutur de cuvinte
Sub cer senin de primăvară,
În acordul cald de sunete
Al corzii de chitară.

Vântul îmi revarsă-n suflet,
Senzații și miresme
Din tălpi și până-n creștet,
Ivesc din vene rime. (Claudiu Marian Lupu)

Povestea mea din suflet

Privesc fotografiile îngălbenite
Și dureros de tare simt răceala lor,
În mâinile-mi de ani îmbătrânite
Și-n frumusețea gândului cuprins de dor.

Mi-am revărsat momentele în versuri
Povești din suflet, minunat cusute
Ce mi-au săpat adânc duium de amintiri
În goana nesfârșită a secundelor trecute.

Duc în ființa mea pedeapsă ce-i menită,
Sub un oftat prelung, mocnit, stăruitor
Să izvorască-n versuri dintr-un belșug de amintiri neprețuite
Alături de un zâmbet dumnezeiesc de simțitor. (Claudiu Marian Lupu)

Un gând..

Priveam pierdut în depărtare
Peste câmpul negricios și rece,
Așteptam o minune, o întâmplare
Aștept și acum, dar timpul trece.

Privesc de-un ceas aceeași zare
Cu mintea-mi slobodă de amintiri,
M-am săturat de așteptare
Mă lupt cu atâtea gânduri.

Cu sufletu-mi rănit mă zbat
Să-ncerc să fug, să trec, să uit
De dorul tău înflăcărat
Ce sufletul mi-a scorojit.

Lasă-mă durere-n pace!
Să-mi văd de viața și de drumul meu
Pleacă și nu te mai întoarce!
De ce mă răscolești mereu? (Claudiu Marian Lupu)