Bucurie

În această poezie
Exprimată-n mod direct
Starea mea de bucurie
V-o transmit cu mult efect.

O trimit cu încântare
Călduroasă cu mult drag
Nefiresc de primitoare
Cu săruturi în şirag.

Am pus degetul pe buze
Cu nădejde şi temei
Lăsând mintea să lucreze
Gândurile din condei.

Anunțuri

Iubita mea..

Iubita mea, la tine mi-s gândurile
Şi mă-ntristez, căci nu-i uşor
Să port în suflet un chin de dor,
Mă năpădesc iar amintirile.

Iubita mea, privesc luna pe înserat
Cu gândul dus la chipul tău
Cu durerea-n suflet eu mă zbat
Cuprins de al singurătăţii hău.

Iubita mea, erai atâta de gingaşă
Cu pielea-ţi fină, cu ochii dulci
Inima mi-e pătimaşă
Cu gândul dus, la noi, atunci..

Iubita mea, o roză cu ţepi fini
Veneam cu atâta fericire către tine
În trenul friguros de Urziceni,
Departe de agitaţii citadine.

Iubita mea, dulce, dragă şi suavă
De dorul tău neîncetat
Inima îmi e bolnavă
De-atât amar şi de sperat.

Iubita mea, se vor strânge anii
Şi într-o neagră deznădejde
Mă resemnez în negrul înserării,
Iar speranţa în suflet se va pierde.

Iubita mea, la mormântul meu tăcut
Să nu verşi lacrimi!
Aminteşte-ţi de trecut
Zâmbeşte-mi!

Să ne unim!

Români de pretutindeni
Să dăm dovadă iar!
Că faptele de vitejie
N-au fost scurse în zadar.

Uniţi din nou sub tricolor
Pe buchetul ţării noastre
Într-un prezent răscolitor
Zdrobit de vreme şi-ncercare.

Dorinţa aprigă şi sfântă
Al unui viitor mai bun
De-atâtea ori întunecată
De glasul roţilor de tun.

Simbolul sângelui jertfit
La Adunarea Naţională
Întreg poporul a unit
Înfăptuind unirea cordială.

Acum, ca şi atunci
Cu aceeaşi simplitate
Dar fără micile opinci
Să-nfăptuim nobile fapte.

Într-un prezent care vibrează
În ţara munţilor Carpaţi
Un singur lucru mai contează,
Să fim cu toţii fraţi.

Din toate colţurile ţării
Cu demnitatea naţională-n suflet
Din nou să ne unim cu toţii,
Să-nfăptuim al patriei afet.

Mânaţi de unitate
Să luăm glas din poezie
Dorinţa de dreptate.
Dorinţa de frăţie.

A mea

O şoaptă dulce venită din neant
M-a răscolit din propria simţire,
Mi-a reaprins din nou un sentiment
Ce inima-mi tresaltă, plină de iubire.

Iubesc cu atâta foc o dulce preafrumoasă
Ce-n suflet mi s-a cuibărit şi sper
Să n-am emoţii atunci când o să-i cer
Îngenuncheat în faţa ei, să-mi fie a mea mireasă.

Această şoaptă dulce venită din neant
Ce m-a trezit din somnul meu,
Era chiar ea şi fără un cuvânt
Mă îmbrăţişează, căci va fi a mea mereu.

Singurătate

În lumina caldă din fereastră
Lacrimile îmi umbresc obrazul,
Sunt precum florile din glastră
Ce se ofilesc cu timpul.

Mă lupt cu un duşman cumplit
Într-un şirag neîntrerupt de gânduri
Ce liniştea mi-a irosit,
Departe de frapante împliniri.

Sunt atâtea măşti, i-aceeaşi piesă
În care singur zăbovesc,
Secundele îmi trec, iar inima-mi e dusă
Departe-n amintiri, la care mă gândesc.

Purtat de propriile gânduri
În noaptea rece care se aşează,
Privesc luna, iar inima-mi e trează
Ca un vlăstar făuritor de versuri.

Timpul

Timpul, necruţător câmp de bătălie
Identificat prin chibzuită evaluare,
Atât de inseparabil de înfăptuire
În faţa lui fără pic de victorie.

Din clepsidra sa nu curge doar nisipul,
Ci amintiri, idei şi secole,
E atât de vast precum oceanul
Sunt secunde irecuperabile.

Timpul, înveşmântat în nepăsare,
În iremediabil şi regretul arderii
Clipelor fără întoarcere
La explozia din anii tinereţii.

Timpul, un vast teren de antrenament,
Înmănuncheat între răsărit şi apusul soarelui,
Înlănţuit în ceasornicul vibrant
Păzitor al luminii şi al întunericului.

În goana timpului neostoit
Ca o incursiune în trecut
Privesc acum, căci nu-i gândit
Să curgă lent ca un războinic mut.

Condeiul

Trecător pe acest pământ
Slujesc cu braţul şi condeiul,
La masa poeziei cânt
Cu sufletul şi gândul.

Şi ancorat într-un trecut
Cu gânduri răsucite
La tot ce-a fost şi s-a făcut
Aştern pe coală fapte.

Din fragedul meu suflet
Izvorăsc plăpânde versuri,
Curtenitor şi rafinat poet
Călătorind în amintiri.

Se strânge anul lângă an
Bătând al vieţii orologiu,
Contopit în cotidian
Aduc condeiului omagiu.

Valiza cu strofe

Mi-am deschis valiza vieţii
Şi am aşternut în ea,
Îngropate-n albul foii
Strofele şi dragostea.

Bat la uşa poeziei
Cu-ale mele versuri calde,
Să-i încânt pe-ai României
Cetăţeni cu inimi surde.

Nu e bai, dar nici de şagă
E de-a dreptul exploziv,
Poezia-mi este dragă
Ăsta e al meu motiv.

Încet, secunda se desprinde,
Iar valiza vieţii mele
Inexorabil se închide
Îndreptându-mă spre stele.

Cu un ultim gest deodată
Îmi înmoi pana în cerul
Ţării mele mult iubită
Mă semnez, cu drag, poetul..