E ger pustiu
Şi-n alveola unui vast fotoliu,
Lângă sobă, unde arde focul
Limpede şi coerent mi-e gândul.
E ger mereu
Şi-asupra sufletului meu,
Într-un moment de rătăcire
O tihnă pune stăpânire.
E ger hain
Şi-n plină iarnă
De vin, paharul mi-este plin
Aburind într-a mea mână.
E ger sălbatic
Înteţit pe neaşteptate,
În imensul întuneric
În drumeţia unei şoapte.
E gerul zdrobitor
Şi port pe chipu-mi cu mândrie
Sub un oftat tremurător
Urma razei ce mă-mbie!
E gerul aspru
În noaptea nemişcată
Sub cerul înstelat şi negru
Într-o pagină de carte.
Valiza cu strofe.. 
Frumos ai scris, am simțit exact senzația pecare o ai când stai la gura sobei și afară e ger..
Mulțumesc din suflet. Mă bucur să aflu că poezia mea atinge acea coardă sensibilă a sufletului.
Îți mulțumesc pentru această încântătoare poezie. Mă ții prins în versuri. Le potrivești minunat.
Mulțumesc. Ridic pălăria în fața onestității tale!