Ferice timpu-acela

Ferice timpu-acela când mă voi opri
Pe-acele prăfuite străzi ale uitării timp,
Când la umbra unei rime aievea voi pieri,
Dincolo de cerul unui roșu anotimp.

Ferice timpu-acela când mă voi opri,
Căci nu pot să aștern cuvinte printre rânduri,
Urmând cărarea unor lacrimi căzute pe la colțuri
În vocea înghițită de blocurile gri.

Ferice timpu-acela când mă voi opri
La umbra unor gânduri care străbat în voie cerul,
Sub zmee de lumină flămânde de trăiri
La tot ce-a fost, unind prezentul cu trecutul.

Ferice timpu-acela când mă voi opri,
Va însemna că-mi bat pingeaua către ceruri,
Dansând bizar cu Moartea un tangou
Care-mi zâmbește sadic din recele cavou.

Miraj de carantină

Tânjesc la trupul tău divin,
La pielea-ți fină de cadână,
Ce mă provoacă să devin
Periculos ca o felină.

Scăpăm ușor de bluză și de sutien,
Iar sânii tăi umili, cărnoși,
Umbriți de părul tău șaten
Cu sfârcuri întărite-s țanțoși.

Trezești în mine dorințe, fantezii..
Să-i mușc, să-i simt, să-i strâng,
Știu că sunt doar nebunii
Și-ncep dorința să o-nfrâng.

E un miraj de carantină
Ce-l scriu în declarație,
Tânjind la pielea ta cea fină,
Pierdut în timpul care scârțâie.