Noaptea

Întinsă-i noaptea emisferic
Peste orașul adormit,
Savurând minutele-i de întuneric
Din amurg spre răsărit.
 
Se adună umbrele stinghere
Pe la colțuri de alee,
Dezgolite din unghere
Pe-un crâmpei de etopee.
 
Secundele curg valuri
Spre capătul de noapte,
Iar umbrele în flenduri
Se risipesc în cete.
 
Cât o batere din gene,
Așezate în coloane,
Încep stelele să cadă
În haine albe de paradă.

Ecoul acelor de ceas

Mototolesc şi strâng în pumn
Ecoul acelor de ceas
Risipit în ore de nesomn,
Privându-mă de-un mic răspas.
 
E un preludiu ce continuă
Să tremure-n ecoul vieţii,
Pân’ se crapă iar de ziuă
Contopit în răcoarea dimineţii.
 
Şi uite-aşa, întrupesc fără tăgadă
Aliajul de nobleţe al cuvintelor
Pe o băncuţă după promenadă,
La simpla umbră a cuvintelor.

Bijuteriile din gând

Îmi sunt rimele rubine,
Minuni alese-ntre cuvinte
Ce fac bolta să răsune
Cucerind priviri și suflete.

Un paner de giuvaiere
Prin condei le-am șlefuit,
Dintre sincerele gânduri
În cerneală le-am ivit.

Nu am rime deșucheate,
Dar alunecă pe rând,
De priviri sunt cucerite
Bijuteriile din gând.

Pentru unii doar cuvinte
Aruncate la-ntâmplare,
Pentru alții nestemate
De păstrat în amintire.

Nu-s vreun derbedeu faimos,
Nici un sfânt bisericos,
Însă am curate versuri
Diamante printre rânduri.

I-o comoară de cuvinte
Ce-n ființa mea vibrează,
De un gând călăuzite
Într-un ceas de la amiază.

Dis-de-dimineață

O dulce încântare m-apasă dimineața,
Mă-nvăluie o stare plină de simțire
La răsărit, când mândrul soare
Cu raza-i caldă îmi atinge fața.

Și-mi savurez cafeaua-n tihnă
Chiar acum, când versu-mi curge
Și-ndrumat de-a minții pană
Vrând-nevrând, coala atinge.

Lăuntric din a mea ființă,
Simțiri ce mă trezesc la viață
Din condeiul adormit răsar,
Somnoroase către acest pulsar.

Sub arcul de lumină călător
Închid ochii mulțumit,
Nu-i un vis mâglisitor,
Căci trăiesc un răsărit.

Trăgând dintr-o țigară

Zadarnic eu aștept în multitudinea de gânduri
Mușcat de timpul ce perfid mă bântuie,
Pândindu-mă la cotitura dintre veacuri,
Trăgând dintr-o țigară ce ușor mă mistuie.

Mi s-au dezlănțuit în vreme nărăvașele secunde,
Călărindu-mi anii într-o memorabilă poveste
În care m-au abandonat în halte pe la rude,
Trăgând dintr-o țigară cu amintiri neprețuite.

Duioasele momente ce-n timp călătoresc,
Răsplătindu-mă în suflet cu-a emoțiilor larmă
Au prins moment prielnic și-n gânduri zămislesc,
Trăgând dintr-o țigară.. îți las bacșiș o rimă.

Aruncă-mi gânduri bune

Dintre milioanele de oameni
Eu te-am ales pe tine
Să îţi aştern în pagini
Sfioase gânduri bune.

Încătuşez în albul foilor,
Virtuţi şi sentimente
Ce dau glas ideilor
În versuri elocvente.

Dă-mi mâna ta, te rog,
Să te sărut cu drag
Parfumul pielii tale fiindu-mi drog,
Să te cuprind în braţe pun rămăşag.

Aruncă-mi gânduri bune, draga mea,
Zâmbeşte-mi în acest moment,
Căci în suflet vei primi aievea
Liniştea candorii din al meu cuvânt.

Iar tu nicicând nu vei mai plânge
Căci aici curate versuri,
Durerea-n suflet ţi-o vor frânge
Lăsând doar loc de fericiri.

Mereu să fii cu zâmbetul în buză
Şi dragostea în suflet să o porţi,
Căci eşti frumoasă ca o roză,
Iar eu aştept să mă săruţi.

Se scurg anii, te aștept..

S-au scurs atâția ani de-atunci,
Iar în cutia sufletului meu
Încă mocnesc rănile adânci
Ce m-au răscolit mereu.

M-ai lăsat cu goliciunea-n suflet
Pe care, crudă, l-ai mototolit
Te adoram și nu regret
Sentimentele cu care te-am iubit.

Încă te iubesc și doare
Că nu te pot strânge la piept,
Dar nu regret, căci cu ardoare
Întreaga viață, sfios, o să te aștept.

Adorm cu gândul dus la tine
Învelindu-mă în amintiri,
Sperând cu drag la o minune
De-atâtea primăveri. 

Perdant în sentimente

Sentimente azvârlite în sertar
Nestăpânite, zurbagii, profunde simțăminte
Îngropate-adânc în sufletu-mi hoinar
Ies la iveală îndeplinind o biată rugăminte.

Judecata mi-e potrivnică și totuși
Fărâme să mă facă, nicicând nu le opresc
Pe cinstea mea! Cu-acești fiori de-i simt acuși
Pun sufletul drept gaj că încă te iubesc.

În cer dușmanul meu mai bine-l întâlnesc
Având ca martori îngerii cu aripi sfinte,
Decât să-mi duc cu zile dorul, la tine să tânjesc
Din cap până-n picioare, perdant în sentimente. (CML)

Noaptea de Ajun

E noaptea sfântă din decembrie,
Noaptea de Ajun,
E sărbătoarea pe vecie
A sfântului Crăciun.

Minunea din poveste iar
Se ivește la fereastră,
Sub o creangă de stejar
În acorduri de chitară.

Din corzile-i subțiri răsună
În geruita pace a înserării,
Colindul drag ce îmi animă
Trăirea unică a sărbătorii.

Miresme dulci de cozonac miros
Și cetina de brad mă-ncântă
Pe-acest colind duios, mărinimos
În noaptea asta sfântă.

Sfioase lacrimi se ivesc rebele

Frângându-mi aripile-n zbor,
Îmi duc pedeapsa mai departe,
Lăsându-mă la mâna lor
A clipelor, în timp, uitate.

La poarta existenţei mele,
În lumina blândă din privire
Sfioase lacrimi se ivesc rebele
La ceas târziu de înserare.

Întinsă ca o cuvertură
Se-aşterne noaptea sfiincios
Umbrindu-mi paşii pe bordură
Într-un decor întunecos.

Un greiere îşi cântă cântul
Sub mângâierea razei selenare,
Făcându-mă să uit de dorul
Fiinţei dragi din amintire.
CML