Mai lasă-mi, Moarte, un bob zăbavă!

Din viața-mi scursă la ultim ceas,

Aievea moartea mi-e companion,

Lăsându-mi loc de-un bun rămas

Celor ce mă plâng la unison.

 

Mi-e martor cerul.. și pământul,

Că nu regret nicio ispravă

Din anii ce-au trecut ca gândul,

Mai lasă-mi, Moarte, un bob zăbavă!

 

Mă-ndeamnă o voce interioară

Să te hulesc, să te zgornesc

Prezența ta pe veci să piară

De pe tărâmul pământesc!

 

Dar tu ești parșivă și înșelătoare,

Nu-mi lași nici bobul de zăbavă,

Și-ntr-o clipă scurtă și fulgerătoare

Mi-arunci sufletu-n derivă.

 

Nici moaștele, nici popii sau doctorii-n halate,

Nu-mi pot salva firavul trup

Ce mi l-ai aruncat spre moarte,

Din lumea asta, tu m-ai rupt..

 

Ochii mi-ai închis pe veci

Și-aud cum lacrimi de durere,

Fierbinți de-atâta-ndurerare,

Se sparg pe degetele-mi reci.

Articolul de față l-am angajat pentru SuperSpringBlog 2019.

Reclame

Haina iarnă

Haina iarnă, scuipată-n silă de îngerii din ceruri,

Se-ntinde pribegită pe crestele metalice,

Trăgându-și pătura peste aleile molatice

Ale orașului întunecat de norii negri.

 

Călcată în picioare de întreaga fire

Dup-o avalanșă longitudinală-n vrie,

Pioasă cade pradă cuvântului topire

Făcând întreaga urbe să salte-n bucurie.

 

Topindu-se-n fălcuțele îmbujorate

Ale copiilor cu haine groase, străvezii

Se pierde-n cotidian la mijlocul amiezii,

Perdantă, fără glas, în negura din noapte.

Hain sfârșit

Ca un străin pe-acest meleag,
Pe tinerii mei ani,
Sprijinit într-un toiag
Rătăcesc printre haini.
 
E fascinant cât de grăbită
Se scurge ziua-ntr-un amurg,
Ce viața mea într-o clipită
Îmi dă răgaz să îl parcurg.
 
Mi-e martor însuși cerul
Și-un colț boțit de pagină,
Că ăsta nu-i sfârșitul
Ce moartea mă îndeamnă!
 
Căci tu, hain sfârșit,
Năucitor, de necuprins
Vrei să-mi fii călău pripit!?
Te-am așteptat, dar nu m-ai prins..

Locomotiva de cuvinte

Locomotiva minții de cuvinte
Pornește rimele pe șine,
La ferestre tolănite
Cu zâmbetul sub gene.
 
S-aud secundele icnind,
Sub roțile de fier încins,
În goana lor acoperind
Văzduhul cu-n amurg prelins.
 
În ore mute ale nopții
S-apropie de-o simplă gară,
Locomotiva slobodă a minții,
Unde rimele coboară.

Tereremul din dumbravă

 

Lasă-mă un bob zăbavă,
În surdină să ascult,
Tereremul din dumbravă
Cu emoții de demult.
 
Cât o batere din gene,
Suspendat pe un cuvânt,
Mă cuprinde o minune
Din văzduhul tremurând.
 
Curge-n armonie versul
Dezgolind acest penel,
Ce animă tereremul
Clătinat de-un vânt rebel.
 
Dintr-o altă plămădeală
Iaca iese la iveală,
O sclipire de lumină
Licărită în surdină.
 
Însă vântul o destramă
În văzduhul infinit,
Ce-l străbate fără urmă
Din apus în asfințit.
 
Cât o batere din gene,
De la Est la Vest mereu,
Soarele pătrunde alene
În dumbravă, teleleu.

Să ne unim!

Valiza cu strofe..

Români de pretutindeni
Să dăm dovadă iar!
Că faptele de vitejie
N-au fost scurse în zadar.

Uniţi din nou sub tricolor
Pe buchetul ţării noastre
Într-un prezent răscolitor
Zdrobit de vreme şi-ncercare.

Dorinţa aprigă şi sfântă
Al unui viitor mai bun
De-atâtea ori întunecată
De glasul roţilor de tun.

Simbolul sângelui jertfit
La Adunarea Naţională
Întreg poporul a unit
Înfăptuind unirea cordială.

Acum, ca şi atunci
Cu aceeaşi simplitate
Dar fără micile opinci
Să-nfăptuim nobile fapte.

Într-un prezent care vibrează
În ţara munţilor Carpaţi
Un singur lucru mai contează,
Să fim cu toţii fraţi.

Din toate colţurile ţării
Cu demnitatea naţională-n suflet
Din nou să ne unim cu toţii,
Să-nfăptuim al patriei afet.

Mânaţi de unitate
Să luăm glas din poezie
Dorinţa de dreptate.
Dorinţa de frăţie.

Vezi articolul original

Miroase a condei

Curg anii ca nispul
Mirosind a veacuri,
Sub bolta ce cu timpul
Se schimbă-n anotimpuri.
 
Coboară gândul din peniță
Mirosind a litere,
La primul ceas de dimineață
Într-un spectacol de culoare.
 
La jumătatea lui Gerar
Dezvălui în priviri tăcute,
Cuvinte ascunse-n buzunar
La capătul de noapte.
 
În vântul șui și geruit,
Gândul însetat de rime
Miroase a condei tocit,
Îmbătrânit de vreme.

Lacrimi de cerneală

În urbea mea natală,
Printre străini grăbiți,
În lacrimi de cerneală
S-au perindat poeți.

Au coborât adânc în călimară
Flămânzi de rime din trăiri,
La ce-a fost odinioară
Dezbrăcându-se de gânduri.

La primul colț al străzii
Povețe dulci-amare,
În pântecele vremii
Prin suflete-s năvălitoare.

Noaptea de Ajun

Valiza cu strofe..

E noaptea sfântă din decembrie,
Noaptea de Ajun,
E sărbătoarea pe vecie
A sfântului Crăciun.

Minunea din poveste iar
Se ivește la fereastră,
Sub o creangă de stejar
În acorduri de chitară.

Din corzile-i subțiri răsună
În geruita pace a înserării,
Colindul drag ce îmi animă
Trăirea unică a sărbătorii.

Miresme dulci de cozonac miros
Și cetina de brad mă-ncântă
Pe-acest colind duios, mărinimos
În noaptea asta sfântă.

Vezi articolul original

E ger..

Valiza cu strofe..

E ger pustiu
Şi-n alveola unui vast fotoliu,
Lângă sobă, unde arde focul
Limpede şi coerent mi-e gândul.

E ger mereu
Şi-asupra sufletului meu,
Într-un moment de rătăcire
O tihnă pune stăpânire.

E ger hain
Şi-n plină iarnă
De vin, paharul mi-este plin
Aburind într-a mea mână.

E ger sălbatic
Înteţit pe neaşteptate,
În imensul întuneric
În drumeţia unei şoapte.

E gerul zdrobitor
Şi port pe chipu-mi cu mândrie
Sub un oftat tremurător
Urma razei ce mă-mbie!

E gerul aspru
În noaptea nemişcată
Sub cerul înstelat şi negru
Într-o pagină de carte.

Vezi articolul original